• Noi asigurăm liniștea Dumneavoastră!
  • Noi asigurăm liniștea Dumneavoastră!

Poziția oficială Donaris VIG privind dosarul de daună mediatizat

În contextul mediatizării intense a unui dosar de daună gestionat de către Donaris VIG, compania consideră necesar să vină cu precizări și clarificări referitoare la conduita sa în acest caz.

În ultimele zile, pe rețelele sociale și în unele surse media, au fost făcute publice comentarii defăimătoare la adresa companiei Donaris VIG, cu acuzații privind un pretins refuz de plată a despăgubirilor de asigurare către părțile păgubite în urma unui accident rutier produs în municipiul Chișinău în luna ianuarie 2025 — accident care, la rândul său, a fost intens mediatizat la momentul respectiv.

Aceste acuzații, ce vizează o presupusă conduită ilegală și abuzivă a companiei, nu reflectă realitatea. Este important de subliniat că, în toată corespondența purtată cu părțile păgubite în acest dosar, nu a fost formulat niciun refuz de plată. Poziția exprimată de companie a fost că despăgubirea va fi achitată imediat ce va fi stabilită, în mod oficial, vinovăția persoanei implicate în producerea accidentului – conform cu prevederile legale aplicabile în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto.

Pe parcursul procesului de instrumentare a dosarului, avocatul uneia dintre părțile păgubite a contactat compania și a comunicat în mod expres că, în cazul în care Donaris VIG nu decide efectuarea plății înainte de finalizarea procedurilor legale, clientul său va mediatiza amplu cazul în spațiul public. Considerăm că astfel de presiuni, chiar dacă sunt exprimate indirect, sunt nepotrivite și pot denatura obiectivitatea abordării unei spețe care trebuie tratată exclusiv prin prisma cadrului legal.

De asemenea, în spațiul public se vehiculează ideea că asigurătorul ar evita în mod intenționat semnarea unui acord de despăgubire, deși ar avea posibilitatea legală de a proceda astfel. În acest sens, reiterăm că legea RCA permite încheierea unui acord amiabil de despăgubire doar în măsura în care vinovăția nu trezește îndoieli. În cazul de față, culpa urmează să fie stabilită într-un dosar penal, iar persoana implicată nu își recunoaște vinovăția, ceea ce exclude posibilitatea legală a semnării unui asemenea acord înainte de pronunțarea instanței de judecată.

Este, de asemenea, esențial de menționat că nu este de competența companiei de asigurări să stabilească vinovăția în cazuri de accidente rutiere. Această atribuție aparține exclusiv organelor de drept și instanțelor de judecată. Mai mult, eventuala stare de ebrietate a șoferului nu influențează în niciun fel procesul de despăgubire. Donaris VIG nu a invocat acest aspect și nu a condiționat plata despăgubirii de această împrejurare. Aspectul privind dreptul de regres al asigurătorului este un demers ulterior și nu afectează obligația de plată a despăgubirii către păgubitul terț.

Observăm cu regret că acest caz este utilizat într-o manieră care depășește limitele unei dezbateri publice de bună-credință, devenind o acțiune concertată de denigrare a companiei Donaris VIG, precum și, indirect, a acționariatului său. Aceste acțiuni ignoră datele statistice publice, care arată că Donaris VIG este lider pe piața asigurărilor din Republica Moldova în ceea ce privește volumul despăgubirilor achitate raportat la cifra de afaceri.

Compania nu a fost sancționată pentru încălcarea drepturilor consumatorilor, are unul dintre cele mai scăzute niveluri de plângeri înregistrate la autoritățile de protecție a consumatorului și un număr extrem de redus de litigii în instanță. Aceste realități contrazic imaginea vehiculată în mesajele defăimătoare.

Etichetarea negativă a companiei, bazată pe stereotipuri și interpretări eronate ale legislației, nu poate fi acceptată. Seria de comentarii defăimătoare, în contrast cu tonul folosit față de alte companii de asigurări, denotă o acțiune organizată și orientată, ce pare a urmări interese diferite de cele declarate public.

Implicarea publicului în astfel de dezbateri denigratoare, fără cunoașterea tuturor elementelor de context, contribuie involuntar la atingerea unui scop diferit față de cel al unei informări obiective și echilibrate.

Donaris VIG este o companie cu o reputație solidă, ce acționează în conformitate cu legea și în interesul clienților și consumatorilor săi. Nu putem adopta o abordare selectivă în funcție de presiuni mediatice, deoarece acest lucru ar însemna o discriminare față de alte persoane aflate în situații similare. Prin urmare, ne rezervăm dreptul de a ne apăra reputația prin mijloace legale, atunci când este necesar.

În final, subliniem că nu contestăm dreptul persoanelor de a-și exprima liber opinia. Totuși, exercitarea acestui drept trebuie să se facă cu respectarea adevărului, a contextului legal și a unor norme elementare de etică și responsabilitate în comunicarea publică.